Campania „Bun venit pe lume”

noiembrie 1, 2012

Organizaţia Salvaţi Copiii lansează campania „Bun venit pe lume!” prin care îşi propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a maternităţilor din 15 oraşe.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=-VPBwgwDGYE

Pornind de la datele statistice conform cărora în România mor anual, în medie, 1900 de copii cu vârsta mai mică de un an, organizaţia Salvaţi Copiii a amplasat în trei locuri cunoscute din Bucureşti – Bucureşti Mall, Plaza România şi parcul Herăstrău–la Roata Mare – câte 1900 de body-uri de copii, fiecare dintre acestea simbolizând un copil care nu a mai apucat să-l folosească.

În fiecare dintre cele trei spaţii au fost făcute donaţii începând din 6 octombrie, ora 11:00. Pentru fiecare 50 de lei donaţi, un body va ajunge la copiii din maternităţi. În fiecare dintre cele trei locaţii au existat şi două ateliere susţinute de voluntarii Salvaţi Copiii – unul de personalizare a  body-urilor donate şi unul creativ pentru copii. Astfel, toţi cei care au  participat la acţiune, au avut ocazia să lase un mesaj personalizat pe body.

„‘Bun venit pe lume!’ este o campanie emoţionantă, care te face să te gândeşti că moartea unui bebeluş nu este o statistică. Ne dorim foarte mult ca, prin mecanismul creativ al campaniei, să atragem atenţia societăţii din România asupra acestor tragedii şi să demonstrăm că donaţiile pot avea un rezultat direct, dar şi un efect pe termen lung, în numărul de vieţi de copii salvate. Îi încurajăm pe toţi românii să contribuie cu donaţii prin sms, pe site-ul nostru sau direct la locaţiile în care sunt expuse body-urile pentru că, într-adevăr, prin incubatoarele cumpărate, sporim şansa la viaţă a copiilor noştri”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Contribuţii în bani se mai pot face trimiţând sms la numărul 8864 sau pe site-ulwww.salvaţicopiii.ro/bunvenitpelume până la încheierea campaniei, în 31 decembrie.

Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 15 maternităţi din următoarele oraşe: Piteşti, Constanţa, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara, Suceava, Piatra Neamţ, Vaslui, Hunedoara, Reşiţa şi Braşov.

Campania, dezvoltată împreună cu McCann Erickson, în parteneriat cu Anchor Grup şi Primăria Bucureşti, va avea susţinerea Amaliei Năstase ca Ambasador al programului “Fiecare Copil Contează’ şi a lui Andi Moisescu.


Concurs „Vrem respect pe Internet!” – 5 februarie (Ziua Sigurantei pe Internet 2013)

octombrie 15, 2012

Pe data de 5 februarie 2013 se va desfasura Ziua Sigurantei pe Internet 2013, eveniment de anvergura europeana desfasurat anual sub egida retelei europene “INSAFE” – European Safer Internet Network, in cadrul programului Safer Internet Plus al Comisiei Europene.

La nivel national, Consortiul Sigur.info, coordonat de Salvati Copiii Romania, organizeaza competitia cu tema Vrem respect pe Internet!Este important ca mediul online sa ofere siguranta si confort utilizatorilor tineri, iar pentru ca acest lucru sa poata fi realizat, avem nevoie de o Neticheta agreata si respectata de toti Internautii din Romania. Neticheta reprezinta un set de reguli de buna purtare ce trebuie respectate cand interactionam pe Internet.
Prin concursul Vrem respect pe Internet! ii provocam pe participanti sa gaseasca astfel de reguli comune si benefice pentru siguranta online, precum si metode prin care le pot promova in randul copiilor si adultilor, astfel incat Internetul sa devina un spatiu mai putin periculos, in care navigatorii nu se ascund in spatele anonimatului si isi asuma comportamentul online intr-un mod responsabil.

Inscrierea in competitie se va putea face in patru sectiuni. Prima sectiune se adreseaza copiilor si adolescentilor cu varste intre 6 si 18 ani incadrati in doua grupe de varsta: 6 – 12 ani si 13-18 ani, care vor participa in echipe mixte coordonati de un profesor sau parinte. Sub indrumarea acestuia, copiii pot inscrie in concurs proiecte multimedia in care vor ilustra opinia lor despre o Neticheta adecvata, modul in care o putem promova in randul copiilor si adultilor astfel incat aceasta sa fie respectata precum si despre consecintele lipsei unei netichete in mediul online . Competitia este deschisa atat scolilor, cluburilor de tineret, cat si copiilor si profesorilor in mod individual.

Celelalte trei categorii speciale din concurs sunt: Profesorul AnuluiScoala Anului siGradinita Anului. Acestea vor premia cele mai implicate persoane si institutii in promovarea si sustinerea sigurantei online in anul 2012.

Data limita de transmitere a proiectelor este 6 Decembrie 2012acestea urmand a fi evaluate in perioada 11 Decembrie – 15 ianuarie de catre un juriu format din membrii Consortiului Sigur.info, sponsorii concursului, elevi si profesori. Echipele castigatoare vor fi premiate cu produse IT atractive oferite de partenerii proiectului in cadrul Galei Sigurantei pe Internet din data de 5 februarie 2013 in Bucuresti. Regulamentul complet poate fi consultat la adresa  www.sid2013.sigur.info .  La aceeasi adresa participantii pot descarca formularele de participare si isi pot inscrie proiectele in concurs.

Pentru mai multe informatii, ne puteti contacta la e-mail: respectpeinternet@gmail.com


Majoritatea universităţilor nu au implementat încă Statutul Studentului

octombrie 4, 2012

Majoritatea universităţilor nu şi-au îndeplinit obligaţia de a implementa Statutul Naţional al Studenţilor, a declarat vineri într-o conferinţă de presă preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România. Mihai Dragoş. În opinia studenţilor de la ANOSR, recunoaşterea şi respectarea drepturilor studenţilor prevăzute în statut ar trebui să fie o prioritate pentru orice universitate din România.
„Putem observa astăzi, după mai bine de jumătate de an de la adoptarea Statutului Studentului, că o mare parte a studenţilor din România încă nu beneficiază de drepturile pe care acest document le garantează. În urma Raportului Naţional de Implementare a Statutului Studentului am putut observa că în momentul actual doar de 9 dintre cele 20 de universităţi din care am cules date au adoptat un Statut al Studentului, respectând prevederile cadrului naţional şi adaptându-l specificului universităţii respective. Suntem îngrijoraţi de modul în care drepturile studenţilor sunt tratate de către universităţi, care prin întârzierea adoptării Statutului Studentului privează studenţii de o serie de drepturi pe prevăzute în cadrul legislativ naţional”, a declarat liderul ANOSR.

Potrivit acestuia, în majoritatea universităţilor (11 din 20), statutul universitar al studentului nu a fost adoptat şi nu a fost implementat cu adevărat şi promovat de către universităţi, în multe universităţi percepându-se taxe ilegale, iar evaluarea studenţilor se face încă, adesea, „arbitrar”, fără publicarea baremului şi fără respectarea drepturilor studenţilor legate de contestarea notelor.

Totodată, ANOSR consideră că la nivelul universităţilor încă nu au fost adoptate decizii/regulamente/hotărâri care să faciliteze şi reglementeze clar anumite drepturi ale studenţilor (modalitatea de a depune contestaţia, modalitatea organizaţiilor studenţeşti de a accesa spaţiile universitare, de a primi credite ECTS pentru voluntariat), în universităţi încă există ingerinţe din partea conducerii în alegerea studenţilor reprezentaţi cu scopul de a le influenţa, organizaţiile studenţeşti încă au probleme în implicarea ca parteneri reali în cadrul deciziilor luate în universitate, acestea deseori nu sunt consultate de conducere în aspecte ce ţin de studenţi, deşi îşi doresc acest lucru şi au acest drept conform Statutului.

Preşedintele ANOSR a cerut în cadrul conferinţei de presă emiterea de către Ministrul Educaţiei a unei note prin care să solicite universităţilor adoptarea de urgenţă a Statutului Universitar al Studentului, sancţionarea universităţilor care nu îl adoptă, soluţionarea plângerilor şi contestaţiilor făcute de studenţi şi organizaţii studenţeşti pe baza Statutului Studentului şi evitarea oricărei muşamalizări sau minimizări a problemelor acestora.

Alte solicitări ale ANOSR se referă la creşterea bugetului alocat educaţiei pentru a putea acoperi drepturile sociale garantate, crearea de proceduri prin care studenţii să poată sesiza şi să li se răspundă la orice sesizare depusă în universităţi pe baza drepturilor prevăzute în Statut, accentuarea importanţei reprezentării studenţilor prin consultarea reală şi în cadrul structurilor cu influenţă decizională sau executivă a studenţilor şi organizaţiilor studenţeşti.

Mihai Dragoş a mai spus că ANOSR doreşte promovarea statutului studentului, atât cel de la nivel naţional, cât şi universitar în rândul studenţilor prin diverse modalităţi de către universitate/organizaţii (publicarea pe site, acordarea ghidului studentului etc). În opinia sa, studenţii de la ANOSR vor sesizarea comisiilor de etică de la nivel de universitate şi CEMU/MECTS de la nivel naţional în cazul în care drepturile studenţilor sunt în continuare încălcate.

O altă nemulţumire a studenţilor se referă la faptul că în 15 universităţi bursele sociale nu reuşesc să acopere nici măcar un minimum al costurilor de cazare şi masă pentru un student, încălcând astfel prevederile Statutului Studentului şi ale Legii Educaţiei Naţionale. Raportul lansat vineri de către ANOSR a fost făcut în urma unui sondaj la care au participat organizaţiile studenţeşti din mai multe universităţi din ţară. AGERPRES

SURSA: www.edumanager.ro 


Invata sa vorbesti si sa prezinti in public

octombrie 4, 2012

Cercetările arată că oamenii se tem mai mult de vorbitul în public decât de moarte! Adică, unii mai degrabă ar muri decât să vorbească în fața a sute de oameni. Învinge-ți frica și vino la Cursul de Vorbire și Prezentare în Public oferit de Mastermind Communications pe 6 octombrie la București.

Scopul cursului este de a vă ajuta să vă învingeți tracul, să pregătiți un speech și să vorbiți în fața unei mulțimi astfel încât să convingeți! Vom aborda atât componentele oratorice cât și livrarea unor prezentări de afaceri prin folosirea computerului, flipchartului și altor elemente de susținere a prezentării. Ne dorim ca după o zi de seminar să puteți crea o prezentare de succes și care să creeze impactul scontat de voi!

Sunt așteptați participanți din orice domeniu sau sferă de activitate, care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de a vorbi și a face prezentări în public. Așadar, dacă lucrezi în vânzări sau resurse umane, ești om de comunicare sau marketing, lucrezi într-o companie care îți cere să expui proiecte în public, ești nou manager sau pur și simplu pasionat de a vorbi oamenilor și a face prezentări, te așteptăm cu drag la acest curs.
Iată despre ce vom discuta la curs:
– Elemente introductive ale teoriei comunicării
– Cum pregătim o prezentare? Calibrarea elementelor esențiale: timp, loc, subiect/mesaj, public, voce, accesorii
– Mesajul: Cum adaptăm un speech pentru publicul țintă?
– Livrarea prezentării. Tehnici de oratorie. Cum răspundem provocărilor din public?
– Tehnici de pregătire a inflexiunii vocii. Cum marcăm punctele importante din alocuțiune?
– Acuratețea mesajelor și distorsionarea înțelesului mesajului
– Limbajul trupului în prezentările publice și de business.
– Folosirea accesoriilor în prezentare: ustensile, echipamente audio și video.
– Închiderea unei prezentări. Evaluarea efectelor.
La final veți susține o prezentare în fața colegilor de seminar, această parte practică fiind de obicei cea mai savurată de participanți! Astfel, s-ar putea să va fie de folos să aduceți laptopul propriu sau alte terminale de pe care să rulați o prezentare în PPT, dacă doriți.

Seminarul ține 1 zi, timp de 9 ore. Investiția totală 560 de lei + TVA / persoană. Pachetul include accesul la curs și suportul teoretic, un Certificat de Participare, pauzele de masă și de cafea și posibilitatea înscrierii în Clubul Vinului – Masterwine.

Participarea se face prin completarea formularului cerut de la companie și achitarea contravalorii cursului până pe 4 octombrie 2012.

Cursul e susținut de Mihai Mătieș, Directorul Mastermind Communications SRL. El este dublu licențiat în Jurnalism & Științele Comunicării și, respectiv, Drept. Deține un Master (MA) în Relații Internaționale și o altă Diplomă în Afaceri Europene. De asemenea, a urmat și cursuri intensive la International School of Protocol and Diplomacy din Bruxelles. A acumulat experiență lucrând pentru Fundația Soros, Președinția României (1998-2000), Alpha Bank Romania și pentru companiile de consultanță HCS – HumanCapitalSolutions și Service Excellence Solutions. Mihai este trainer din anul 2001 și este autorizat CNFPA.

Pentru detalii:
Cristina Mehedințeanu și Lavinia Andronache
cmehedinteanu@mastermindcom.ro, landronache@mastermindcom.ro
Tel. 0371-390986
Tel./Fax. 021-4230702

SURSA: www.calendarevenimente.ro 


Lansarea Campaniei „Bun venit pe lume!”

octombrie 4, 2012

Niciun copil nu trebuie sa moara, totusi, la noi in tara, o medie de 1900 de copii, mai mici de un an, mor anual. Adica, un copil la cinci ore, majoritatea dintre ei nascuti prematuri.

Salvati Copiii deruleaza din 2010 proiectul „Fiecare copil conteaza” prin care isi propune sa reduca mortalitatea infantila si numarul de decese in randul copiilor cu varsta mai mica de 5 ani.

Va asteptam sambata, 6 octombrie, ora 11, in Bucuresti Mall, la lansarea campaniei de strangere de fonduri ‚Bun venit pe lume!’. Scopul campaniei este dotarea a 15 maternitati din tara cu incubatoare performante.

Vor fi alaturi de noi – Amalia Nastase, ambasadorul programului ‚Fiecare copil conteaza’ si Andi Moisescu.

Pana in acest moment, prin programul „Fiecare copil conteaza”, Organizatia Salvati Copiii a donat echipamente medicale maternitatilor Cantacuzino din Bucuresti si maternitatii din Adjud (judetul Vrancea) in valoare de 172.500 de lei, iar in comunitatile in care s-a desfasurat programul in 2011 nu s-au mai inregistrat decese in randul copiilor cu varsta mai mica de un an.

Este timpul pentru un pas inainte, impreuna. Va asteptam cu drag la evenimentul nostru si contam pe suportul dumneavoastra, sustinerea cauzei noastre.


Lansare de carte la Ploiești: 20 de ani în Siberia, de Anita Nandriș – Cudla

septembrie 30, 2012

Joi, 27 septembrie, in Sala Coloanelor de la Palatul Culturii , a avut loc lansarea volumului 20 de ani in Siberia. Amintiri din viață, de Anita Nandriș-Cudla.  Îngrijită de Humanitas, această a treia ediție a apărut la douăzeci de ani de la prima lansare. În 1992, Academia Română a recunoscut valoarea literară a textului, oferindu-i premiul „Lucian Blaga”. Anita Nandriș-Cudla (1904-1984), țărancă din Bucovina, a fost deportată în 1941, împreună cu cei trei copii ai ei și alți 600 de consăteni, în Siberia, dincolo de Cercul Polar. Ea supraviețuiește cumplitei experiențe și , după 20 de ani, revine în satul natal și își răscumpără casa. Fratele ei îi sugerează să-și așeze amintirile pe hârtie, dar, timp de două decenii, până la revoluție, paginile rămân ascunse, neavând nicio șansă de a fi publicate în fața Siberiei culturale din România ceaușistă.Amfitrionul evenimentului a fost Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Județene “Nicolae Iorga”. La eveniment au participat personalități prahovene ca Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, Laurențiu Rebega – vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, preotul Ștefan Mușat și reprezentanți ai Casei de Cultură Ploiești. La finalul evenimentului, a fost prezentat portretul în bronz al Anitei Nandriș-Cudla, un bust realizat de sculptorul ploieștean Constantin Ionescu. Lucrarea a fost donată orașului Cernăuți și va fi amplasată în centrul acestui oraș.

SURSA: www.promovamprahova.ro 


Cel mai mare târg de universități internaționale din Europa de Sud Est va avea loc pe 20-21 octombrie în București

septembrie 29, 2012

Toamna aduce vești bune pentru elevii care nu au reușit să plece la studii în străinătate în septembrie. Ei nu trebuie să mai aștepte încă un an întrucât universitățile din Danemarca, Marea Britanie și Olanda își deschid programele și în ianuarie 2013. Facultatea are exact aceeași structură, iar, la terminarea studiilor, studenții vor obține aceeași diplomă, numai că, în loc să termine în lunile de vară, vor termina în lunile de iarnă. În plus, concurența fiind mai mică, admiterea este mult mai ușoară pentru aceste programe.

Cei interesați pot afla mai multe detalii direct de la reprezentanții universităților din străinătate prezente la RIUF, the Romanian International University Fair, cel mai mare târg de universități internaționale din Europa de Sud Est, desfășurat anul acesta pe 20-21 octombrie în București la Sala Palatului și pe 23 octombrie în Cluj Napoca la Casa de Cultură a Studenților.

Țările în care se desfășoară programele cu începere în luna ianuarie sunt și cele aflate între destinațiile preferate de studenții români. În cadrul unei întrebări cu răspunsuri multiple dintr-un studiu desfășurat la ediția din martie 2012 RIUF, participanții au declarat că Marea Britanie rămâne destinația de top pentru studiul în străinătate în rândul elevilor români, 46% dintre respondenți își doresc să plece la o universitate din această țară. Următoarea destinație preferată este România, 34% dintre vizitatorii RIUF declarând că vor sa afle mai multe informații despre programele de licență și masterat oferite de universitățile române. Mai mult, ei caută la eveniment reprezentanții facultăților din țară pentru a afla direct de la ei răspunsurile căutate.
În topul preferințelor se află și Danemarca (25%), SUA (23%), Germania (22%) si Olanda (17%). Interesul în creștere pentru aceste țari, manifestat în ultimii ani, poate fi explicat de numeroasele informații legate de alte destinații de studiu accesibile din diferite puncte de vedere, cum ar fi: calitatea învățământului, costuri de școlarizare, posibilități de angajare, oportunități de finanțare și altele.

Spre deosebire de studenții din România, unde profilul economic pare să fie cel mai căutat domeniu, cei care pleacă în străinătate tind să se focuseze pe domenii mai tehnice. De exemplu, Informatica/IT-ul a fost cea mai căutată specializare în afara țării, 15% dintre participanții la eveniment dorind să urmeze un program de licență sau de master în acest domeniu, devansând supremația domeniului Economic, care se afla în mod tradițional pe prima poziție. Acesta a ajuns pe locul 2, la o distanță mică (14%), fiind la egalitate cu Medicina și Marketingul. 13% dintre participanți sunt interesați de studii în Jurnalism și Comunicare în afara țării.

Fie că își doresc să studieze aceste domenii, fie altele, elevii și studenții români sunt așteptați la cea de-a 11 a ediție RIUF. Pe 20-21 octombrie în București și pe 23 octombrie la Cluj, vizitatorii RIUF vor putea să interacționeze cu reprezentanți a zeci de universități interanționale, vor afla povești de succes ale tinerilor români care au studiat sau încă mai studiază în străinătate, pot participa la sesiuni de prezentări ale diferitelor sisteme academice sau pot fi admiși pe loc. Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe www.riuf.ro.

 

SURSA: www.edumanager.ro 


Aproape 350 de locuri au rămas neocupate la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti după trei sesiuni de admitere

septembrie 29, 2012

Aproximativ 350 de locuri au rămas neocupate la Universitatea de Petrol şi Gaze (UPG) Ploieşti după ce conducerea instituţiei a organizat trei sesiuni de admitere, numărul de locuri scoase la concurs la cele cinci facultăţi pentru anul universitar 2012-2013 fiind de aproximativ 2.400.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al universităţii, în urma celei de-a treia sesiuni de admitere care a avut loc în perioada 19-21 septembrie au fost ocupate doar 62 dintre cele 410 locuri rămase neocupate după primele două sesiuni de admitere, astfel că, la începerea noului an universitar, instituţia de învăţământ va avea 348 de locuri libere.

La Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică au rămas libere 29 de locuri, la Tehnologia Petrolului şi Petrochimie sunt 23 de locuri libere, la Facultatea de Ştiinţe Economice mai sunt neocupate 80 de locuri, iar la cea de Litere şi Ştiinţe sunt neocupate 216 locuri. Singura facultate la care toate locurile au fost ocupate încă din prima sesiune de admitere este cea de Ingineria Petrolului şi Gazelor.

La UPG Ploieşti au fost scoase la concurs anul acesta la cele cinci facultăţi aproape 2.400 de locuri, respectiv 1.488 cu taxă, 856 la buget şi alte 55 destinate minorităţilor. Admiterea s-a făcut pe baza mediei de la bacalaureat, iar departajarea în funcţie de media obţinută la examenul de bacalaureat la Limba şi literatura română.

Taxa de studii la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti s-a mărit cu 700 de lei, astfel încât candidaţii admişi pe locurile cu taxă în anul universitar 2012-2013 vor plăti anual 2.900 de lei, sumă care va putea fi achitată în patru rate egale. AGERPRES

SURSA: www.edumanager.ro


Ecaterina Andronescu: „Programele europene au avut o contribuţie majoră asupra educaţiei româneşti”

septembrie 29, 2012

Programele europene de tip Tempus, Socrates, Leonardo şi Erasmus au avut o contribuţie majoră asupra sistemului educaţional românesc, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, cu prilejul lansării evenimentului „Tineret în mişcare în România”.
„Am avut de câştigat de pe urma unor astfel de programe pentru că experienţa pe care au câştigat-o generaţiile tinere a făcut punţi de comunicare între învăţământul românesc şi cel străin”, a afirmat ministrul. Andronescu a afirmat că şi-ar dori ca mişcarea de mobilitate a studenţilor să aibă un dublu sens, iar un număr mare de studenţi străini să studieze în România. Demnitarul a arătat că sunt multe programe de cercetare, de doctorat, masterat şi licenţă care se desfăşoară între mai multe universităţi.

Andronescu a precizat că programele din fondurile europene şi în special cele din Fondul Social European au ajutat foarte mult sistemul educaţional şi a afirmat că fără acestea „aproape că ar fi trebuit închise unele şcoli doctorale”.

La rândul său, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Nicolae Idu, a subliniat ideea că ţările europene cu cea mai bună protecţie socială sunt şi cele mai dezvoltate. Idu a anunţat că înainte de sfârşitul acestui an Comisia Europeană va lansa un set de programe pentru tineri.


El a subliniat faptul că în Europa există 5,5 milioane de tineri şomeri, 42% dintre tineri sunt angajaţi cu contracte temporare şi 29% part-time. Acesta a avertizat că foarte mulţi tineri abandonează şcoala şi o mare parte nu urmează vreo formă de educaţie.

Nicolae Idu a mai spus că tinerii europeni nu trebuie să-şi piardă speranţa pentru găsirea unui loc de muncă, iar statele europene vor trebui să caute soluţii pentru crearea de job-uri.

În opinia sa, mobilitatea de a studia în alte state reprezintă un drept european. Reprezentantul CER a mai menţionat că peste 40% dintre angajatori agreează o experienţă de muncă şi educaţie în alt stat.

Cu prilejul lansării evenimentului „Tineret în mişcare în România” au fost acordate miercuri şi premii pentru concursul „Poveşti în mişcare – Cea mai frumoasă experienţă de mobilitate”.

Evenimentul „Tineret în mişcare în România” se va desfăşura în zilele de 27 şi 28 septembrie în Parcul Tineretului şi va prezenta programele de învăţare ale Uniunii Europene. Tinerii vor avea posibilitatea de a strânge informaţii cu privire la programele UE participând la discuţii, ascultând recomandări şi împărtăşind experienţa lor de studiu, muncă şi voluntariat în străinătate.

Evenimentul va oferi tinerilor şansa de a lua parte la workshopuri, dezbateri, teatru de improvizaţie. AGERPRES

SURSA: www.edumanager.ro


Maximizati castigurile din programele de PR, marketing si comunicare interna

septembrie 29, 2012

Data: 31-10-2012 Ora: 09:00

Mastermind Communications organizează cel de-al 3-lea seminar din seria CUM SĂ FII CONVINGĂTOR ÎN BUSINESS, intitulat ”Maximizaţi câştigurile din programele de comunicare. Demonstraţi că merită!” pe 31 octombrie 2012 în Bucureşti. Invitată: Angela Sinickas, expert în măsurarea eficienţei PR-ului!

Preşedinta Sinickas Communications Inc., Angela Sinickas, se va afla pentru prima dată în România, în cadrul evenimentului de public speaking de la Bucureşti. Seminarul va aborda teme precum: calcularea ROI (Return On Investment – profit) pentru acţiunile de PR şi CSR, măsurarea eficienţei programelor de comunicare, stabilirea de obiective măsurabile, măsurarea programelor fără cheltuieli, măsurarea eficienţei şi eficacităţii unui site, ce înseamnă o rată bună de răspuns la un sondaj de opinie, transformarea rezultatelor unei măsurări în acţiune.

Evenimentul – detaliat pe http://www.convingatori-in-business.ro – va reprezenta cea mai importantă oportunitate de învăţare directă a tehnicilor de măsurare a efectelor şi maximizare a câştigurilor din programele de comunicare organizaţională, într-o manieră interactivă şi antrenantă. Reprezentând o premieră în industria de profil, evenimentul se adresează specialiştilor în comunicare şi relaţii publice, corporate communications, marketing, resurse umane şi vânzări.

Un pionier în domeniul măsurării comunicării organizaţionale, Angela Sinickas a brevetat o formulă de măsurare a eficacităţii şi eficienţei programelor de comunicare încă din 1981. Studiile ei au fost citate de Harvard Business Review, Investors Business Daily, HR Magazine, Executive Solutions, PR News, Journal of Communication Management, etc. Angela este preşedinta companiei internaţionale de consultanţă Sinickas Communications, Inc., care ajută corporaţiile să ajungă la rezultate de business prin intermediul unei diagnoze personalizate şi soluţii practice. A participat în calitate de speaker la peste 400 de conferinţe de comunicare din toată lumea: Argentina, Barbados, Belgia, Brazilia, Danemarca, Italia, Mexic, Spania, Noua Zeelandă, Trinidad, Africa de Sud, Suedia, Elveţia, India, Irlanda şi SUA.

Pentru detalii şi înscrieri:

Cristina Mehedințeanu – Coordonator PR şi Marketing
GSM. 0725-911112
Tel/Fax. 021-4230702
E-mail. cmehedinteanu@mastermindcom.ro

Lavinia Andronache – Reprezentant Vânzări şi Publicitate
GSM. 0735-911107
Tel/Fax. 0371-390986
E-mail. landronache@mastermindcom.ro
Web. http://www.mastermindcom.ro

SURSA: www.calendarevenimente.ro